Ce naiba am votat, băi nene?!

Nu știm voi cum simțiți, dar nouă ni s-a cam făcut dor un pic de alegeri. Nu de europarlamentare sau prezidențiale, nici măcar de alegerea distinșilor noștri deputați și senatori, ci de alegeri din alea locale, serioase, din popor. Că numai în campaniile electorale pentru locale mai vezi un pumn în figura contracandidatului, o înjurătură ca la mama acasă sau bătăi cinstite între susținători.

Și ne e dor așa un pic de prezența boemă în tot acest circ a rafinaților din USR, fost USB. De Nicu Șordan nu prea mai știm nimic în ultima vreme, în schimb alți colegi de-ai domniei sale, continuă lupta asta despre care vorbeam mai devreme, exact ca la locale.

Goțiu își ia bătaie de la Paladă, pe motiv că l-a făcut nesimțit. Facem pariu că dacă mâine ar fi alegeri pentru primăria oricărei localități din România, Paladă ia peste 75%?

Doamna Armand, Clotilde pentru cei apropiați, continuă lupta pentru salvare. Acum însă, după ce a salvat Bucureștiul și ulterior toată România, trebuie să se ocupe și ea puțin de cei apropiați. Ca să fim puțin mai clari, vă prezentăm o scurtă istorie.

E atât de bine cunoscută povestea autostrăzii Transilvania neconstruită de Bechtel, încât nu are rost să o reluăm aici. Pe scurt însă, pentru cei care chiar au fost plecați din țară în ultimii 82 de ani, menționăm că în 2003 statul român a semnat cu americanii de la firma Bechtel un contract. Prin acesta, americanii se angajau ca în termen de 9 ani, să construiască ditamai autostrada de 415 km lungime, de la Brașov până la vama Borș. Astăzi, la 14 ani distanță, avem doar 45 de km construiți, ăia pe care s-a plimbat Emil Boc cu paharul de apă pe bordul unui Logan. Și asta s-a întâmplat în 2006.

Ei bine, statul român nu e chiar atât de fraier pe cât ar crede unii. Ca să fie sigur că americanii fac treabă și nu își ia țeapă, statul nostru a angajat o firmă franțuzească care să stea cu biciul pe americani și să-i pârască pe ăștia la guvernul român în caz că îi mai apucă lenea. Firma, pe numele ei J.V. Egis Route Scetauroute – Egis International încasa aproximativ 3 milioane de lei pe lună pentru a fi atentă la modul în care americanii se achitau de sarcini. Asta până în 2011. În 2012 și 2013 a încasat 64 de milioane de lei. În 2014, 14 milioane. În 2015, 6 milioane. În 2016, 12 milioane. Evident, cititorii noștri știu că unul din directorii Egis pe România este doamna Armand, Clotilde pentru cei apropiați.

Americanii, care nu sunt chiar “ăi mai proști oameni din lume”, de frica francezilor și a directorilor lor, au subcontractat o parte din lucrări unor alți băieți, turcii de la Enka.

Turcii nu sunt chiar niște amatori când vine vorba despre construit. În portofoliul lor se adună pestriț aeroporturile Muscat din Oman, Șeremetievo din Moscova și cel din Baku, un hotel de cinci stele în Dușanbe, Tadjikistan, stadionul lui Șahtior Donețk sau IKEA Mega Commercial Center din Moscova.

Este evident că între cele două părți (supervizor și executant), ceva ceva s-a înfiripat, de vreme ce statul român știa că totul e ok de la supervizor, iar executantul mai mult dormea decât muncea.

Și acum ne întoarcem în zilele noastre. Undeva în nordul capitalei, pe pășunile pe care odinioară făceau umbră faimoșii Codri ai Vlăsiei, în apropierea șoselei de centură, doi întreprinzători privați dezvoltă două complexe rezidențiale, relativ aproape unul de celălalt. Unul e românesc, altul e turcesc. Doamna Armand, Clotilde pentru cei apropiați, ca salvator de capitală și de țară care se respectă, nu poate sta deoparte. “Nu vii, tu, băi, să construiești așa aici unde m-a pus pe mine Nicușor să stau de veghe.” Cu toate forțele, se năpustește politic și oengistic către unul, de parc-ar fi Ioana d’Arc trimisă la luptă de bunul Dumnezeu însuși. Spre care? Glumiți, nu? Că doar nu s-o duce să se ia la trântă cu turcul?

Poate nu ați reținut, nouă ne e un pic dor de alegeri. Din alea locale. Chiar parțiale, pe sector.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply